Dragoste algoritmică

Mihai S. Rusu

„Ce este dragostea?” e o întrebare care – la fel ca toate marile întrebări filosofice referitoare la existență, sensul vieții și moarte – a rămas fără un răspuns definitiv. După cum o arată întreaga tradiție literară în care este codificată poetic și narativ experiența iubirii, oamenii se pricep mai bine să trăiască dragostea decât să o explice în mod analitic. Științele sociale nu fac nici ele excepție: iubirea interpersonală nu s-a numărat printre temele majore ale psihologiei și sociologiei, cele mai îndreptățite să abordeze acest fenomen social. Abia recent, în ultimele decenii, psihologii (sociali) au dezvoltat teorii ale iubirii (vezi, în acest sens, teoria triangulară formulată de Robert Sternberg), iar sociologii au început să investigheze dragostea ca experiență modelată socio-cultural.

Dacă nu prea știm „ce” este dragostea, sociologia și științele sociale ne pot indica „cum” este iubirea. Sociologul Zygmunt Bauman a scris o carte în care a vorbit despre „iubire lichidă” (Liquid Love: On the Frailty of Human Bonds. Cambridge: Polity, 2003). Aceasta este specifică modernității târzii a vremurilor noastre postmoderne, fiind caracterizată de un ethos consumerist, adiaphoric (indiferență emoțională) și individualism hedonistic sexualizat. Ea se diferențiază radical de formele „solide” ale iubirii romantice, caracteristice societății moderne, de până la revoluția culturală și cea sexuală din 1968: iubirea care stă la baza căsătoriei, iubirea infuzată cu mitul veșniciei și doctrina sufletelor pereche. Această iubire a lui „până-când-moartea-ne-va-despărți” a fost înlocuită, în societatea postmodernă, de iubirea lichidă: episodică și mercurială, redusă la fling-uri și one-night stand-uri. O formă lichefiată de iubire care, disociată de căsătorie, relevă, mai presus de orice, fragilitatea legăturilor umane în condiția postmodernității neoliberale.

Iubirea lichidă teoretizată de Zygmunt Bauman își atinge apogeul în dragostea algoritmică a platformelor digitale. Pe urmele lui Tinder, lansată în toamna anului 2012, aplicațiile de dating au explodat în ultimii ani. Acestea s-au diversificat pe criterii fractalice: găsim aplicații generale (Bumble), pentru oameni căsătoriți (Ashley Madison) și părinți celibatari (Stir – Single Parent Dating), vârstnici (+50) (eharmony & SilverSingles), creștini (ChristianMingle), mozaici (Jswipe) și musulmani (Salams & Muzz), latino și afro-americani (Latiner & BlackCupic), gay și queer (Grindr & HER), elite (EliteSingles) și intelectuali (MeetMindful).

Pe aceste aplicații de dating flirtul și accidentalul vieții sociale sunt substituite tehnologic de munca premergătoare a algoritmilor: ceea ce se petrece cumva spontan în spațiul vieții de zi cu zi – magia vieții cotidiene – are loc acum ca urmare a programării algoritmice. Astfel, după ce și-au creat cont și setat preferințele, utilizatorilor nu le mai rămâne de făcut decât să supra-selecteze profilele celor care au trecut de filtrele criteriale ale aplicației. Flirtul, ocheadele și privirile complice, tensiunea emoțională creată de interacțiunea în spațiul fizic cu un „altul romantic” sunt toate date la o parte și înlocuite cu două mișcări: „swipe right” dacă îți place, „swipe left” dacă nu-ți place. Iar apoi așteptăm să se producă tehno-magia din cutia neagră a mecanismului algoritmic. După care să îi consumăm și să ne lăsăm consumați în întâlniri pasagere. Și apoi să o luăm de la capăt.

Ca instrumente de conectare interpersonală, aplicațiile de dating online precum Tinder pot fi văzute ca echivalente funcționale pentru mai vechile anunțuri matrimoniale din presa scrisă. Din nou, cu o diferență substanțială: dacă, în trecut, anunțurile matrimoniale – după cum le și spune numele – aveau ca finalitate încheierea unui contract marital, aplicațiile digitale de dating scurtcircuitează instituția căsătoriei și sunt folosite preponderent în vederea cunoașterii unei plaje cât mai variate de parteneri romantici. Astfel, în timp ce anunțurile matrimoniale funcționează în cadrul unei „piețe maritale”, aplicațiile de dating sunt instrumentele digitale cu ajutorul cărora utilizatorii navighează în interiorul unei mult mai dinamice piețe socio-sexuale a relațiilor interpersonale.

Imediat după ce și-au făcut apariție, aplicațiile de dating au fost salutate de către o parte a societății (acele categorii care își pun speranțele în ideea că tehnologie poate rezolva problemele cu care se confruntă omenirea) ca o soluție tehno-digitală la problema atât de spinoasă a iubirii. În sfârșit, gândeau aceștia, societatea postmodernă dispune acum de o platformă care să îi conecteze pe indivizi adecvată epocii digitale: rapid, eficient și fără prea multe obligații morale, posibil chiar deloc. Însă revoluția Tinder și platformizarea dating-ului pe care aceasta l-a instituționalizat a dus la o marketizare a intimității și la o comodificare a sinelui celor care acum au ajuns să „se vândă” ca produse pe piața erotico-romantică generată de aplicațiile de dating. În loc să ofere o soluție tehnică la problema iubirii în epoca postmodernă, aplicațiile de dating sunt acuzate că au instituit o „cultură a agățatului” („hook-up culture”), în care tot ce contează este eficientizarea stabilirii unor întâlniri în vederea consumării actelor sexuale pasagere.

Studii realizate în științele sociale asupra aplicațiilor de dating au evidențiat alte două aspecte asociate acestui culturi digitale a agățatului: comodificarea sinelui și obiectificarea celorlalți. Primul dintre acestea – comodificarea sinelui – face referire la strategiile pe care utilizatorii le întrebuințează în vederea producerii și vânzării propriei imagini ca una dezirabilă socio-erotic în cadrul aplicațiilor de dating. Critica principală este că, într-o măsură chiar mai extinsă decât pe alte rețele sociale virtuale precum Facebook și Instagram, aplicațiile de dating încurajează utilizatorii să își aranjeze propria imagine în vitrina digitală a profilului de Tinder spre a fi admirată, aleasă și, în cele din urmă, consumată. Sinele și mai ales proiecția digitală a acestuia devin astfel o marfă a cărei valoare e dată de dezirabilitatea consumării ei într-o aplicație de dating.

Utilizatorii aplicațiilor de dating care își comodifică sinele devin, prin aceasta, niște antreprenori romantici pe platformele digitale. Obiectificarea alterității face pereche cu comodificarea sinelui. Această constă în reducerea celuilalt la un obiect al dorinței, care poate fi ales (sau nu) dintr-un singur „swipe”. Deloc întâmplător, în literatura de specialitate dedicată aplicațiilor de dating a apărut noțiunea de „relationshopping”. Aceasta face referire la faptul că, atunci când intră în aplicație, utilizatorii pășesc metaforic într-un fel de mall al relațiilor din care pot alege posibili parteneri similar oarecum modului în care selectăm produse fizice de pe rafturile unui magazin. 

Într-o lume digitalizată, întrebarea care contează nu mai este aceea legată de natura dragostei („ce este iubirea?”). Relevantă devine întrebarea referitoare la însăși posibilitatea dragostei: mai este posibilă iubirea – orice ar însemna aceasta – într-o lume a intimităților digitale și a match-making-ului algoritmic? Într-o astfel de lume, dragostea nu mai plutește în aer; iubirea – dacă mai poate fi vorba de așa ceva – este programabilă algoritmic în intestinele digitale ale unei platforme tehnice.

Căutarea unui partener – demers universal valabil

Psih.dr.Nanu Elena Doinița

Indiferent de motivația, așteptările pe care le avem în căutarea unui partener (pentru o relație romantică/sex, socializare, etc), aceasta răspunde unei nevoi umane, aceea că omul este o ființă socială.

 Profilul general al utilizatorului de anunțuri/agențiii matrimoniale din trecut nu diferă foarte mult de profilul  utilizatorului de aplicații de dating din prezent. Poate motivația diferă (într-o oarecare măsură), în trecut (mai ales după războaie) componenta pecuniară reprezentând o mai mare importanță. 

De asemenea, după instaurarea regimului communist, statutul social și presiunea societății (stereotipi ca: să fii în rândul lumii, fată bătrână/fecior, să fi singur erau privite ca un stigmat-era ceva în neregulă cu persoana respectivă, era mai bine  să fii divorțat decât singur) devin importante. 

Deși progresul tehnologic a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ultimul secol (apariția computerului, internetului), ființa umană nu a putut evolua la fel de rapid, evoluția tehnologică facilitând confortul ființei umane (civilizațional). Comportamentul oamenilor devine tot mai robotizat, orientat către alegeri tot mai facile, iar timpul devine o variabila tot mai prețioasă, influențându-ne comportamentul, în general.

În trecut, în profilul celui care utiliza anunțul/agenția matrimonială, în general, erau specificate: adresa, vârsta, înălțime, profesia, culoare păr, ochi, stare materială și profesională, a sănătății, hobby-uri, poza, și o ,,fișă” în care este descris partenera/ul dorit –vârstă, înălțime, stare materială și profesională, calități și preocupări.

În prezent, așteptările celui care utilizează aplicații de dating privind profilul partenerului dorit sunt legate de: aspectul fizic, vârsta, simțul umorului, hobby-uri, distanța/apropierea geografică, apoi ocupația/profesia,  stilul vestimentar, și zodia.

Observăm că starea materială și profesională (din trecut), care se situa înainte de calități și preocupări, în prezent trece după simțul umorului, hobby-uri, etc. Mai important pentru utilizatorul de aplicații de dating  este  distanța/apropierea geografică, decât componenta pecuniară (posibil și în urma obținerii independenței materiale a femeilor).

  Crearea propriului profil (al utilizatorului de aplicații de dating, din prezent și al utilizatorului de anunțuri/agenții matrimoniale – se rezumă la caracteristici fizice și poate, la preocupări) nu credem că-l reprezintă pe cel care-l crează (nu se cunoaște psihologic foarte bine) sau nu-și conștientizează/exprimă adevăratele așteptări (alege partenerul condus de inconștient) ca și în offline.

Profilul (psihologic) al celui care utiliza anunțuri în presă – conform revistei Femeia din anii 90- era: anxios, dependent față de familia de origine, imatur.

Ieșirea din zona de confort pentru construirea unei relații de parteneriat reale necesită multe resurse (în primul rând de energie). Studiile arată că relațiile ,,de succes” sunt construite pe complementaritate, ci nu pe similitudine. Totodată, pentru a se putea construi o relație reală este nevoie de: proximitate, atracție,  comunicare autentică (sinceritate) și implicare emoțională.

În contextul actual, în ceea ce privește relațiile, internetul a devenit o bază de date foarte complexă și o alternativă extrem de rapidă de potențiali parteneri virtuali, fără a ne solicita prea multe resurse emoționale sau de timp.  Prin intermediul aplicațiilor de dating, a devenit o alternativă extrem de facilă de a intra în contact cu persoane noi. Atunci când apelăm la o astfel de modalitate de a interacționa cu alte persoane, mai ales când scopul este acela de a găsi un posibil partener, ar trebui să cunoaștem avantajele și riscurile sau dezavantajele unei astfel de modalități de interacțiune.

Avantaje: 

  1. Timp de selecție scurt (selectăm influențați de cantitate ,,are balta pește”) și deseori suntem dezamăgiți de calitate. ,,La București, totul era foarte expeditiv. Deci era expeditiv, dacă deja aveai un like, dădeai un mesaj, să zic așa, ochiometric, 70% șansă să ți se răspundă înapoi. Aproape, până aceea zi, sau chiar foarte rapid.”
  2. Spațiu securizat afectiv. Din spatele monitorului ne simțim securizați din punct de vedere emoțional. Lipsa contactului vizual sau fizic direct, lipsa dialogului în timp real sunt aspecte care permit utilizatorilor să se simtă securizați emoțional (se pot ascunde mult mai ușor emoțiile, nepermițând celuilalt să perceapă eventualele momente de “slăbiciune”) și implicit, să ne prezentăm într-o lumina mai favorabilă (decât în realitate).
  3. Distanța fizică  diminuată.  Internetul permite abordarea persoanelor din culturi diferite, din țări diferite, cu experiențe de viață diferite, aspecte care în realitate ar fi fost mult mai greu de accesat.
  4. Mister și necunoscut, ceea ce incită, mai ales genul feminin.

Dezavantaje și riscuri:

  1. Lipsa limbajului non verbal (afectează comunicarea și cunoașterea celuilalt).  Prin mimica, gestica, tonalitatea glasului, privire sau postura de multe ori, putem transmite, inconștient, o serie de informații care pot deveni extrem de importante în procesul cunoașterii celuilalt. Totodată, din spatele monitorului putem transmite informații neconcordante cu starea noastră emoțională sau cu gândurile pe care le experimentam.
  2. Lipsa alocării unui interval de timp adecvat pentru cunoașterea partenerului. A cunoaște pe cineva, reprezintă un demers activ căruia trebuie să-i acordăm timpul, interesul si energia necesară. Spațiul virtual este adaptabil și facil (în funcție de nevoile noastre și de timpul pe care suntem dispuși să îl acordăm).
  3. 3. Lipsa identității autentice. Pentru a-și proteja identitatea, anumite persoane adoptă identități false, ceea ce nu poate stabili premisele unei relații optime. Este mult mai ușor sa trunchezi realitatea, prezentându-ne într-o lumina favorabilă, în funcție de nevoile și așteptările persoanei care se află de partea cealaltă a monitorului.
  4. Dependenta de spatiul virtual. Comunicarea sau căutarea unui partener prin intermediul spațiului virtual poate deveni o alternativă de a petrece timpul liber, indiferent de intervalul de timp alocat și, în același timp, o modalitate de a evada din realitate.

Cele mai utilizate aplicații de dating, atât în România, cât și la nivel internațional par a fi Tinder, Bumble și Facebook Dating. Bumble și Tinder sunt două aplicații populare de întâlniri care pot ajuta la găsirea partenerul dorit. Când se dorește o relație heterosexuală și ca femeia să aibe inițiativă, aplicația de dating de genul Bumble poate fi o recomandare, dar dacă ești singur, heterosexual și vrei flexibilitatea de a face prima mișcare, Tinder poate fi o alegere mai potrivită, conform Forbes Health.                              

Pentru o relație LGBTQ+, Tinder poate fi o opțiune mai bună – 60% dintre femeile lesbiene, gay și bisexuale, precum și 42% ditre bărbații, gay și bisexuali, raportează că au folosit-o, potrivit unui studio realizat de Centru de Cercetare Pew. Deoarece platforma este atât de frecvent utilizată de utilizatorii LGBTQ+ „… este mai puțin probabil să rămâneți fără date posibile”, explică Adam D. Blum, un terapeut de familie și căsătorie licențiat și fondatorul Centrului de Terapie Gay din San Francisco. Există mai puțini utilizatori homosexuali pe Bumble, chiar și pe piețele mari, cum ar fi zona San Francisco, susține Blum.

 ( https://www.forbes.com/health/dating/bumble-vs-tinder/)

Dintre părerile utilizatorilor amintim: „mi se pare că multor femei de pe Tinder și Bumble le lipsește experiența în dating… Unele dintre ele au așteptări nerealiste, de genul dacă nu ești înalt, cel puțin 1.80 metri, sau nu-ți place să mergi la sală și salariul tău nu e de cel puțin cinci cifre, dă swipe left, în timp ce au o singură poză blurry sau cu un cățel… Mi-ar plăcea să nu caute relații serioase dar se observă deja din profilul lor că n-au maturitatea emoțională necesară pentru a fi într-o relație serioasă… vor atenție, distracție sau bărbați cu bani… poze recente și fără filtre și să dea dovadă de onestitate și transparentă”, alte nevoi sunt de ,,stabilitate, afecțiune, atenție și la cineva cu care să împărțim nervii și, mă rog, zilele fericite. … Relațiile sunt ceva pentru care trebuie să muncești, cu tine și cu persoana cu care încerci chestia asta, unicornul zilelor noastre. Munca asta poate însemna și să te târăști prin nămolul Tinder pentru care trebuie să te înhami cu răbdare și ignoranță pentru toți nesimțiții care invariabil te vor enerva… Când intri pe Tinder, Bumble sau alte aplicații similare, cred că știi ce cauți. Sau, mă rog, ai o schiță în cap pentru ce vrei. Și ca-n multe alte ocazii în viață e important să știi și ce nu vrei. ” 

 (https://www.vice.com/ro/article/z3xbex/oameni-pe-tinder-în-relatii).

,,Să vezi niște poze? Adică dacă vrei să vezi omul, poți să te întâlnești cu el sau poți să vezi pe video unde interacționezi propriu-zis. Social media mi se pare așa, pentru oamenii pe care îi cunoști și vrei să îi păstrezi acolo prin jurul tău, chiar dacă e digital. Și nu mai… adică nu prea mai rezonez cu… Hai să ținem acolo oameni pe care i-am întâlnit odată, sau am vorbit odată”… ,,Făcând parte din generația Z aplicațiile de dating sunt foarte populare printre cunoștințele și prietenii mei”… ,, Înainte de o astfel de era, cunoșteai o persoană. Ori era prin adiacență, o conjunctură, și aveai o discuție inițială cu persoana, preliminară, și după care ajungeai în etapa asta să zici, …Aplicația  a scos toată partea aia de preludiu, știi? Ironia este că, pentru  multe persoane cu care am interacționat, deja se venea cu un fel de așteptare de fidelitate, ca sa zic.”   (https://www.varcultural.eu/proiecte/matched-society/) .

Un bărbat nu caută o anumită femeie, ci Principiul feminin ,,care se exprima, cel mai bine, printr-o anumită femeie”. O femeie nu caută un anume bărbat, ci un anume Principiu masculin), pe care nu-l poate regăsi decât reflectat cel mai bine, de un bărbat. (Anima și Animus-modele energetice care ne fac să credem că există un el sau o ea numai pentru noi, cf. psihologiei analitice -Karl Jung ).

Ce se întâmplă când o femeie este atrasă de un bărbat? Când un bărbat este atras de o femeie? Ce stă la baza atracției? (nu se face referire strictă la atracția erotică). Diferența de polaritate dintre cele două principii. Cu cât diferența de polaritate este  mai mare, cu atat atracția este mai intense (polarizare puternică=atracție intensă).  Oricare dintre noi (bărbat sau femeie) își caută polul opus,  pentru a se unifica și a realiza plenitudinea. Aceasta este o stare fugitivă și efemeră cât echilibrul principiilor este fragil, dar devine profundă și îndelungată pe măsură ce echilibrul se stabilizează (A. Nuță, 2005).

Nu iubim niciodată un bărbat sau o femeie pentru calitățile lor.  Aceste  sunt doar interfața prin care se exprimă ființa arhetipală. Ceea ce caută mereu și mereu un om este partea complementară din el însuși, principiul opus latent, dar activat în altcineva, pentru a se uni și a deveni un întreg.

Miturile iubirii – iubirea adevărată învinge totul, iubirea este recunoscută imediat, de la prima întâlnire (iubirea profundă, reală se dezvoltă în timp), există o singură persoană și numai una pentru tine (suflete gemene, perfect complementare), partenerul perfect îți va satisface toate nevoile (trăiri reactive: dezamăgirea și resentimentul), dacă există o mare atracție sexuală, există și o mare iubire (risc – devii prizonierul unor relații toxice)  împiedică răspunsul adecvat la nevoile fiecărui partener (de ex. de apreciere, confirmare, recunoaștere și respect, valorizare,  acceptare, sprijin, încurajare, consolare, de stimulare, autonomie, apropiere, de comunicare sau nevoile tactil-kinestezice).

În urma interviurilor si a rezultatelor la chestionar pare că respondenții au avut așteptări mari, și au experimentat dezamăgire (peste 50% raportează interacțiuni nereușite prin intermediul aplicațiilor de dating, este posibil să nu fi acceptat/cunoscut că miturile iubirii sunt niște mituri/neadevăruri).

Relațiile (și mai ales relațiile de cuplu) sunt ceva pentru care trebuie să muncești, cu tine în primul rând și implică  seriozitate și responsabilitate, încredere, comunicare, respect, angajarea față de altcineva, răbdarea, ascultarea, etc. Fiecare partener de cuplu vine cu rănile personale pe care dorește (inconștient) să și le vindece.  Îndrăgostirea este o „stare de conștiență modificată”, proces în care mecanismul proiecției intervine foarte des – transferăm asupra partenerului  toate trăsăturile pozitive ale propriilor părinți, sau ale persoanelor semnificative care ne-au îngrijit în locul părinților când eram mici (bunici)- ceea ce ne face să vedem partenerul ca potențial vindecător al propriilor răni și ca urmare ne simțim în siguranță, euforici, plini de speranță. La nivel fiziologic, crește nivelul de serotonină, crește apetitul sexual, iar psihic vedem partenerul ca o persoană magică, care știe în fiecare clipă ce vrem, simte cum simțim noi, practic retrăim copilăria cu mai multă energie.

Ceea ce dorește fiecare ,,căutător de partener” este trăirea  acelei „emoţii de îndrăgostire”, și care, în punctul ei culminant, se transformă într-o experienţă euforică (adormi gandindu-te la celălalt, te trezeşti cu el/ea în minte, îţi doreşti să fii tot timpul cu el /ea ). Este o  nevoie general umană de transcendere a limitelor şi fuziune sau contopire cu ceea ce este dincolo de EU, de depăşire a sentimentului de a fi o entitate separată şi de unirea cu o altă fiinţă, într-o stare de graţie sau de plenitudine. Brusc, cea/ cel de care ne îndrăgostim devine un standard de perfecţiune, însăşi defectele şi slăbiciunile ei/ lui fiind obiect al admiraţiei. Opiniile şi părerile părinţilor sau ale prietenilor, dacă nu sunt ridicole, sunt atinse de diferite forme de invidie, egoism sau incapacitate de înţelegere. Uneori, reţeaua de relaţii interpersonale riscă să fie compromisă.

Experienţa îndrăgostirii reia, ca un ecou,  experienţa unirii cu figura maternă, ceea ce a fost complet uitat. Nu este întâmplătoare, în acest context, revenirea stării de omnipotenţă, atât de caracteristică primelor luni de viaţă. Alături de fiinţa iubită nu ne mai stă nimic în cale, totul este posibil, obstacolele îşi pierd relevanţa şi greutatea. Absorbiţi în relaţie până la excluderea definitivă a altora, problemele se evaporă, viitorul devine luminous și eventualii oponenţi se retrag. Analogia dintre irealitatea acestor trăiri sau aşteptări şi irealitatea sentimentelor unui copil de un an care se crede, la propriu, stăpânul absolut al lumii, este clară şi memorabilă.

Explicaţia acestei atitudini este şi ea  simplă: pentru cel îndrăgostit, evoluţia s-a încheiat. Celălalt este oricum perfect, iar el a atins cel mai înalt vârf, dincolo de care nu mai există nimic. Ideile de evoluţie, progres sau dezvoltare devin irelevante. În ceea ce priveşte eventualele imperfecţiuni sau slăbiciuni, ele nu sunt decât  „mici chestii drăguţe”, pete de culoare într-un ansamblu desăvârşit. Când eşti îndrăgostit nu mai există nimic de schimbat. Fericirea este atât de intensă încât tot ce-ţi doreşti este ca timpul să se oprească, iar lucrurile să rămână exact aşa cum sunt. 

În cel mult doi ani toată lumea coboară cu picioarele pe pământ. Ea/el nu mai este rezervat/ă
şi sigur/a pe el/ea, ci este nesociabil/ă şi necomunicativ/ă. Ea nu mai este exuberantă şi plină de viaţă.
Este uşuratică şi lipsită de profunzime. Acum ochii văd, urechile ascultă, iar informaţiile pe care
le oferim sunt ofensatoare pentru Eul nostru „îndrăgostit”. Amănunte neglijabile sau nostime la
vremea lor devin acum defecte intolerabile. Este o lume nouă, în care vasele nu se spală singure,
şosetelor le place să stea în mijlocul casei, hainele doresc să rămână pe scaun, iar cărţile nu
suportă ordinea din bibliotecă.  Ce s-a întâmplat cu experienţa îndrăgostirii, cu dragostea romantică şi simbiotică? Graniţele Eului sunt instaurate, iar cei doi realizează că au identităţi proprii,
adică cu preferinţe, aşteptări, gusturi, dorinţe şi chiar prejudecăţi personale. Acesta este punctul
în care şocurile electrice ale îndrăgostirii se opresc. 

Dar ceea ce dă cea mai înaltă specificitate a experienţei îndrăgostirii este
caracterul ei dominant erotic (scopul  fiind perpetuarea speciei). Experienţa îndrăgostirii este energizată de un vector sexual foarte puternic.  Strâns legată de specificitatea sexuală a experienţei îndrăgostirii, se găseşte o  altă trăsătură, anume faptul că nu este un act de voinţă. Nu tu hotărăşti dacă te îndrăgosteşti
sau nu. 

Mai există şi alte variante: să te îndrăgosteşti de persoane nepotrivite, în timp ce acela
pe care îl admiri şi îl preţuieşti să nu te excite în nici un fel, să faci o pasiune pentru cineva care
va complica inevitabil viaţa ta şi a celor semnificativi social sau profesional şi să nu te stârnească
în nici un fel persoana care ar corespunde cel mai bine planurilor tale de dezvoltare. 

Perioada de început a unei relaţii conţine, codificate sau la
vedere, informaţii despre natura conflictelor viitoare, ca şi despre bunul mers sau întreruperea
legăturii.

Dar cel mai paradoxal aspect asociat cu acest nivel al integrării este capacitatea
partenerilor de A TRĂI CONFORTABIL cu diferenţele lor, chiar dacă aceste diferenţe se referă la
credinţe şi valori profunde. De exemplu, ei pot avea atitudini religioase diferite (ortodox versus
catolic, evreu versus protestant), fără ca relaţia să sufere. Aceasta presupune ca fiecare să-l
recunoască pe celălalt ca o PERSOANĂ DIFERITĂ, liberă să se manifeste în felul ei. Dar
recunoaşterea nu este suficientă. Acceptarea celuilalt (fără frustrare), AŞA CUM ESTE EL, este la fel de
importantă. Acumularea de frustrări nu înseamnă acceptare, ci asumarea unui rol (care este jucat cu mare consum de energie), pe care la un anumit moment voi fi oboist să-l mai joc.

Iar acceptarea celuilalt este precedată, desigur, de propria acceptare. Persoanele cu
niveluri înalte de diferenţiere şi integrare psihologică sunt persoane, de asemenea, cu niveluri
înalte de AUTO-ACCEPTARE. A mă accepta nu înseamnă a da curs celor mai nebuneşti gânduri
(aceasta nu este decât impulsivitate!), ci a permite tuturor conţinuturilor mentale proprii să ajungă
în conştienţă. Odată ajunse pe acest etaj al propriei fiinţei, gândurile, nevoile şi trăirile emoționale
pot fi diferenţiate. Mai departe, Eul conştient poate decide un anumit curs al acţiunii. (A. Nuta, 2006).

Cultura de la Hollywood ne învață cum trebuie să ne placă automat ideea de relație serioasă, dar nu și sacrificiile, răbdarea, discuțiile libere, ascultarea activă, toate elemente necesare pentru a o susține.

 Sinceritatea stă la baza fiecărei relații de succes, iar cel mai bine, dacă nu-ți convine ceva, și ca femeie și ca bărbat, poți să spui, nu e nicio problemă. ,,Nu-mi place imaturitatea multora, pentru mine e cel mai dezgustător aspect și sunt singur că și lor li se pare la fel”. (https://www.vice.com/ro/article/z3xbex/oameni-pe-tinder-în-relatii).

 

Bibliografie: 

  1. Nuță, Despre iubirea nonposesivă și exuberantă, Ed. SPER, București, 2006
  2. Nuță , Psihologia cuplului, Ed. SPER, București, 2006

https://varcult.typeform.com/to/EzVJ4Nv1

https://www.forbes.com/health/dating/bumble-vs-tinder/

https://www.vice.com/ro/article/z3xbex/oameni-pe-tinder-în-relatii